Cât costă crearea unui site de prezentare?
€649, preț unic, indiferent de câte pagini are. Paginile de tip document (termeni, confidențialitate) nu costă în plus. Detalii pe pagina de Prețuri.
Chiar văd site-ul înainte să plătesc?
Da, în doi pași. Întâi alegi un exemplu din felul tău de activitate și îl vezi imediat cu numele și datele afacerii tale pe el - textele sunt exemple scrise de noi pentru afaceri ca a ta, nu sunt încă ale tale. Fără plată și fără card. Apoi, dacă îți place ce vezi, plătești avansul de €15 + TVA, ne răspunzi la câteva întrebări despre afacerea ta și îl vezi din nou - de data asta cu textele tale. Avansul se scade din prețul final; dacă te răzgândești, ni-l ceri înapoi în următoarele 14 zile, cât timp n-ai cumpărat site-ul. Prețul întreg îl plătești abia la final, după ce ai spus că e bun.
Site-ul rămâne al meu?
Da, e al tău și îl poți muta oriunde. Nu închiriezi o platformă. Găzduirea o alegi tu: o iei de la noi sau o ții unde o ai deja — în cazul ăsta ne dai accesul, îți instalăm site-ul și îți configurăm copiile de siguranță.
Îl pot edita singur după?
Da. Schimbi textele și pozele direct pe pagină, din panoul în română. La fiecare salvare rămâne un punct de restaurare, deci nu strici nimic iremediabil.
Sunt legat de un abonament?
Nu. Site-ul e plată unică. Abonamentele (mentenanță, programări, Blogging Plus) sunt opționale.
Cât durează?
Exemplul cu numele tău îl vezi imediat. Site-ul cu textele tale se face în câteva ore de la primirea materialelor. După ce îl aprobi, publicarea pe domeniul tău se face de obicei în aceeași zi, cel târziu în 48 de ore - termenul acoperă propagarea unui domeniu nou.