de la 36 €/lună

Termenul de plată - același pentru toate abonamentele din coș

Prețul e pe lună, la termenul ales - dar se plătește o dată, în avans, pentru tot termenul. Cu cât termenul e mai lung, cu atât prețul lunar e mai mic.

Ce primești

Un profil viu, fără să intri tu nicăieri

Postăm pentru tine, constant

Noutăți, servicii, ce e nou în sezonul ăsta. Un profil viu arată altfel decât unul abandonat, și e diferența pe care o vede omul înainte să te sune.

Răspundem la recenzii

În numele tău și pe tonul afacerii tale. La toate, nu doar la cele bune.

Ținem datele corecte

Program, servicii, descriere, categorii, sărbătorile legale. Lucrurile care se învechesc singure și pe care nu le mai deschide nimeni. Pentru cine e căutat local - meseriaș, cabinet, salon - harta e adesea mai importantă decât site-ul.

Aducem recenziile pe site-ul tău

Ce scriu oamenii pe Google apare și pe paginile tale, actualizat singur. Nu le copiezi de mână și nu rămân doar acolo.

Îți arătăm ce s-a întâmplat

Câți te-au găsit, câți au cerut indicații, câți au sunat. Într-un raport pe care îl citești în două minute.

Cum arată

Profilul, așa cum îl vede omul pe telefon - cu program, poze și postări recente. Un răspuns la o recenzie proastă. Și aceleași recenzii, ajunse pe site-ul lui.

De ce plătești pentru ceva ce se poate face și gratis

Cea mai cinstită întrebare de pe pagina asta, așa că răspundem primii: aproape tot ce e mai sus se poate face singur, gratuit, din contul tău de Google. Diferența nu e că noi știm ceva ce tu nu știi.

  • Nu-ți dăm o unealtă, facem noi treaba. Un profil se strică prin abandon, nu prin lipsă de funcții. Ce cumperi e ca lucrul ăsta să se întâmple în fiecare lună, fără să depindă de o seară în care ai timp.
  • Răspunsurile sună a tine, nu a robot politicos. Se scriu pe același ton ca restul site-ului tău, nu pe unul general.
  • Recenziile ajung pe site, nu rămân doar pe Google. Cine intră pe site vede dovada fără s-o caute.
  • Nu-ți cerem parolele. Îți conectezi profilul printr-o autorizare, accesul rămâne al tău și îl retragi când vrei, dintr-un click.

Ce nu face - spus acum, nu după ce plătești

  • Nu-ți promitem locul întâi pe hartă. Poziția pe Google depinde de distanță, de vechime, de recenzii și de concurență - de lucruri pe care nu le controlează nimeni. Ce facem e să nu pierzi din ele pe motive prostești: date lipsă, profil mort, recenzii fără răspuns.
  • Nu ștergem recenziile proaste. Nimeni nu poate, iar cine îți promite asta îți spune deja o minciună. Se pot raporta cele care încalcă regulile Google, și se poate răspunde la toate - atât.
  • Nu-ți aducem recenzii noi. Aici se gestionează ce ai deja. Ca să vină altele, se cere - și aia e Adună recenzii, care e alt opțional, la alt preț.
  • Pornim de la profilul pe care îl ai. Dacă n-ai deschis niciodată unul, întâi trebuie deschis și verificat de Google pe afacerea ta. Îți spunem exact ce ai de făcut, dar verificarea o face Google cu tine, nu cu noi.
  • Dacă oprești abonamentul, se oprește munca. Profilul rămâne al tău, cu tot ce s-a scris pe el - dar postările și răspunsurile nu mai vin singure.

Cât costă, tot

cecâtcând
Profilul Google Business€59/lunăpe lună, minim 3 luni plătite în avans
Împreună cu SEO lunar, în pachetul "Vizibilitate"€99 pe lună (în loc de €118 separat)lunar, în loc de două abonamente
Adună recenzii (ca să vină și altele noi)de la €48/lunăseparat, alt opțional

Angajament minim 3 luni - un profil abandonat nu se ridică într-o lună, iar noi n-avem ce arăta în treizeci de zile. La capătul termenului, oprești sau schimbi termenul - înainte de reînnoire.

Configurarea și prima lună sunt gratuite. Cu minimul de 3 luni, asta înseamnă că plătești două luni din trei.

Plătești în avans, plătești mai puțin

Prețul de mai sus e cel pe lună, la termenul minim de 3 luni. Dacă plătești pe mai mult timp, scade: 6 luni −15% · 12 luni −25% · 24 de luni −40%.

Cel mai mic preț: €36 pe lună. Atât costă dacă plătești 24 de luni în avans; prețul de mai sus e cel la termenul minim de 3 luni.

Plata pe 6, 12 sau 24 de luni aduce reducerea din tabel și nu se rambursează dacă te oprești mai devreme - reducerea e chiar contrapartida angajamentului. Termenul minim e 3 luni, plătite în avans, fără reducere. La capătul termenului abonamentul se reînnoiește pe același termen, la aceeași reducere; îți scriem cu 7 zile înainte, iar până atunci poți schimba termenul sau opri. (Termenii, în Termeni.)

Un opțional cu abonament pornit vine cu mentenanța. Un site cu opționale active e un site pe care îl operăm noi, iar operarea are abonamentul ei: mentenanța se ia pe cel puțin cât ai plătit opționalul în avans, iar coșul adaugă diferența singur, la aceeași reducere. La capătul termenului, fără reînnoire, opționalele se opresc; site-ul rămâne online dacă nu-l găzduim noi. (Cât costă mentenanța, pe pagina de prețuri.)

N-am pus din start prețul de la doi ani, cum se obișnuiește, cu condiția scrisă mărunt dedesubt. Preferăm să vezi ce plătești acum, iar reducerea s-o alegi tu.

Prețurile nu includ TVA (21%).

Întrebări

Ce ne întreabă lumea

Trebuie să vă dau parola de la Google?
Nu, niciodată. Îți conectezi profilul printr-o autorizare, tu rămâi proprietarul, iar accesul îl retragi oricând dintr-un click. Dacă cineva îți cere parola de Google, indiferent cine, refuză.
Răspundeți și la recenziile negative?
Da, mai ales la ele. Un răspuns calm și la obiect la o recenzie proastă convinge mai mult decât o notă mare - fiindcă omul care citește vrea să știe cum te porți când ceva merge prost, nu cum te porți când merge bine.
Pot să văd ce postați, înainte?
Da, dacă vrei. Cei mai mulți preferă să nu se ocupe deloc - de-aia iau serviciul. Dar poți primi postările spre aprobare, dacă ești într-un domeniu în care contează fiecare cuvânt.
Nu le pot face și singur?
Ba da, pe aproape toate, gratuit. Întrebarea nu e dacă se poate, ci dacă o vei face în fiecare lună, luni la rând. Acolo se pierde valoarea, nu în complexitate. O spunem înainte să plătești, nu după.
Am mai multe puncte de lucru.
Spune-ne câte, înainte. Prețul de mai sus e pentru un profil; la mai multe îți spunem cum arată socoteala înainte să plătești ceva.